Alga AFA creşte într-un singur loc în lume în cantităţi suficiente şi cu proprietăţi terapeutice optime: lacul Klamath, SUA. Apa acestui lac vulcanic conţine minerale care ajută la creşterea şi dezvoltarea Algei AFA, încercările de cultivare în alte locuri fiind fără succes.
Alga AFA are proprietăţi terapeutice inestimabile, stimulând producţia de Celule Stem adulte din organism. Descoperirea efectelor sale de stimulare a producţiei şi a migrării celulelor stem se datorează savantului canadian Christian Drapeau. Sutele de studii ştiinţifice care au fost făcute au arătat că pigmenţii albaştri şi verzi existenţi în această algă stimulează nu doar producţia de Celule Stem din măduva osoasă, ci şi migrarea celulelor stem acolo unde este nevoie de ele.
Celulele Stem sunt cele care au abilitatea de a se auto-multiplica la nesfârşit, putându-se diferenţia şi crea orice ţesut sau organ din corpul uman. Celulele stem sunt cele care construiesc diferitele organe încă dinainte de naştere (celulele stem embrionare), dar şi cele care asigură ulterior creşterea şi regenerarea organismului (celulele stem adulte).
Susține procesele naturale de limitare a dezvoltării tumorilor maligne și eliminarea acestora din organism.
Alga AFA hrăneşte organismul în întregime la nivel celular şi este absorbită de organism în proporţie de 97% (faţă de vitaminele sintetice care se absorb doar între 5%-25%).
Conţine 12 vitamine, 27 de minerale naturale esenţiale şi 11 pigmenţi naturali precursori ai vitaminelor, enzimelor şi coenzimelor.